Japonia Mea

Este prima mea călătorie spre Japonia, îmi însoţesc nepoţelul, pe Dimitrios, pentru reîntregirea familiei. A trecut puţin timp de la tragicele evenimente din 11 septembrie 2001-S.U.A., dar îmi însoţesc preţioasa comoară şi, totul va fi bine…
Drumul de la Bucureşti la Paris a trecut repede, aproape că n-am avut timp să mă dezmeticesc, că am şi ajuns…Apoi, am stat opt ore în aeroportul Charles de Gaulle, încercând să ne petrecem timpul într-un mod cât mai frumos. Am mers la magazinele din aeroport de unde Criss mi-a cumpărat un parfum de lăcrămioare- florile mele preferate. Sticla în care se află parfumul este sub formă de lacrimă. Privind-o, meditez la viaţa cuprinsă într-o lacrimă, atât de preţioasă, de imprevizibilă şi efemeră… parcă suntem pe altă lume! E primul meu zbor cu avionul, emoţiile sunt de nedescris. Când m-am urcat la bordul avionului, ce avea să ne ducă în Japonia, mi-au dat lacrimile de emoţie. O emoţie profundă ce mi-a zguduit întreaga fiinţă-emoţia copilului de ţăran ce are posibilitatea să călătorească pe meridianele lumii. Prima cunoştinţă cu Japonia o faci încă din avion, respectiv aeroportul francez, Charles de Gaulle-Paris, unde întâlneşti japonezii ce urmează a se îmbarca în acelaşi avion ca şi tine.
Am zburat cu Air France –Boeing 747-400, un avion uriaş, dotat cu aparatură electronică modernă…Pe dosul scaunului, din faţa ta, este un monitor unde poţi vedea filme, asculta muzică, poţi juca tot felul de jocuri în timpul zborului.Habar n-aveam de toate astea…În plus, poţi urmări zborul avionului, viteza lui, temperatura de afară, localităţile deasupra cărora zbori, de fapt continente.Mă simt ca un Icarus modern, un Icarus ale cărui aripi nu mai sunt din ceară ci din materiale moderne, rezistente. Când ne aflam deasupra Siberiei simţeam măreţia zborului dar şi importanţa evenimentului la care particip-cucerirea Cosmosului de către om.Mă simt personajul unei poveşti şi…alunec în visare. Când doreşti să dormi îţi pui căştile şi asculţi muzică sau foloseşti dopurile pentru urechi care atenuează zgomotul făcut de motorul avionului.
După 12 ore de zbor, Paris-Narita am aterizat într-un aeroport ce semăna, mai degrabă, cu o seră de flori în care predominau gingaşe orhidee în toate culorile curcubeului şi a complementarelor acestora. Ajunsă acolo am exclamat în sinea mea: am găsit armonia! Când ai păşit pe pământul Japoniei, exceptând vama, simţi nevoia unei pauze ca să-ţi tragi sufletul.Eşti deja pe alt tărâm!Trebuie să-ţi ridici vibraţiile ,să fii acceptat de spiritul locului şi să te acordezi la lungimea de undă a acestei exotice„planete”-Japonia.
Diferenţa dintre noi şi ei, este ca de la Cer la Pământ, şi, nu exagerez…În primul rând, serviciile de orice fel, sunt excelente, cu un personal foarte amabil.Relaţiile cu clienţii sunt deosebite, oamenii sunt respectaţi.Ca să ne refacem forţele pentru ”saltul” cuantic (că tot se vehiculează expresia asta), ne-am oprit la un bar, unde ni s-au oferit şerveţele, mici prosopele din bumbac,de un alb imaculat , umede şi reci…Cu ele te ştergi pe faţă, pe mâini, te înviorezi, într-un cuvânt! Li se spune „hoshiburi”. Cafeaua este foarte bună, ai lapte şi zahăr la dispoziţie, poţi folosi cât vrei..Intră în preţul cafelei. Când ieşi din aeroport te întâmpină căldura umedă de afară. Impactul este foarte puternic, te simţi ca într-o saună. Drumul de la aeroport până la Asakusa mi s-a părut extraordinar, autostrada e străjuită de copaci înfloriţi, ceea ce te face să nu mai simţi oboseala celor 12 ore de zbor. Am ajuns la Asakusa! Privesc în jur.. Totul este diferit, începând cu oamenii şi terminând cu clădirile. Văd oameni circulând cu bicicleta pe trotuare.
-Oare sunt într-un film „s.f.”? Ne cazăm la hotelul Blue Wave Inn. Sunt impresionată
încă de la recepţie deşi nu ştiu ce spun oamenii aceştia, dar citesc pe feţele lor bunăvoinţa. Gesturile lor sunt calme, vocile melodioase.Avem cameră la etajul 9.
Urcăm cu un lift silenţios şi rapid. Camera este deosebită, mai ales că are vederea spre un Templu.Am aflat că se numeşte Senso-Ji şi este renumit în zonă, datorită vechimii lui dar şi a legendei pe care o cunosc toţi japonezii. Mă grăbesc să-mi notez cele aflate:

CHINA TOWN

fLORA c.

• Comments (0)

Tokyo este capitala statului si sediul Palatului Imperial de mai bine de 400 de ani, preluând acest rol de la Kyoto.În trecut, numele său era Edo ceea ce înseamna „Capitala din Est“. Pentru turişti, oraşul reprezintă un real spectacol, viaţa tumultuoasă, din centrul aglomerat, contrastând cu liniştea din parcurile pentru care japonezii au făcut un adevărat cult…Când vizitezi un astfel de parc te simţi în rai, totul e atât de meticulus aranjat încât rămâi vrăjit de flori, de formele şi coloritul arborilor, de aleile curate, de iazurile cu crapi sau de fântânile arteziene cu forme moderne.
Am vizitat una dintre “grădinile împăratului” puse la dispoziţia vizitatorilor. Am ajuns la ea pe calea apei într-un frumos şi elegant vaporaş.Intrarea se face printr-o poartă de unde cumperi biletul de intrare . Este o gradina Zen foarte veche. Există aici un pin care are peste 300 de ani. O adevarata operă de artă. De fapt ,un momument al naturii ce seamănă cu o pagodă.Fiind perioada primăverii,grădina era o feerie,o cascadă de flori în
toate culorile.Trecând peste nelipsitul pod(dintr-o grădină Zen) de peste un iaz în care înotau peşti, am ajuns la pavilionul în care Împăratul servea ceaiul.Pavilionul sau dojo-ul este din lemn fiind compus din două încăperi despărţite prin uşi glisante.Într-una din încăperi se pregăteşte ceaiul iar în cealaltă se serveşte.Ne-am descăţat la intrare, încălţând papucii puşi la dispoziţia noastră.
Ceaiul se serveşte pe tatami( o rogojină) aşa că am fost nevoiţi să ne aşezămîntr-o poziţie destul de incomodă, noroc că pot sta în lotus . Ne-a fost adus ceaiul în ceşcuţe deosebit de fine,cu desene florale iar lângă fiecare ceşcuţă era câte o prăjiturică din fasole dulce. Am savurat ceaiul în linişte, meditând la istoria Japoniei,la faptul că pot bea ceaiul ,după „ceremonialul” simplificat, în chiar chioşcul în care, pe vremuri, Împăratul îşi primea oaspeţii invitaţi la ceai… Am părăsit chioşcul mulţumind (”domo arigatou”) persoanei care ne-a preparat şi servit ceaiul.Cu palmele apropiate în dreptul pieptului şi cu o plecăciune am salutat în stil japonez…
Am vizitat si restul grădinii. M-au impresionat locurile ,special amenajate, pentru vânarea raţelor, vânătorile regale de altădată.
Primăvara în Japonia este sublimă. Cireşii în floare, miile de turişti, bucuria din timpul înfloririi lor, dansurile tradiţionale, frumuseţea oamenilor fac din Japonia un ţinut magic. Ritualurile sunt respectate cu sfinţenie.
Lumea profită, din plin, de vremea frumoasa şi îşi încarcă bateriile , inspirând aerul parfumat de florile de cireş.

• Comments (1)

pe Flickr am dat de un timelapse care mi-a placut indeajuns de mult ca sa-l postez si aici

autor : Max Hodges

• Comments (0)

Personal imi place cum abreviaza japonezii “First Chicken ” (vezi partea a 3-a )

• Comments (2)

din cand in cand mai ma uit pe JapanProbe. M-am gandit ca babuska-san asta de 84 de ani are nevoie de ceva promovare si pe la noi (sunt faimoase parcarile facute de unii dintre romani pe la noi )

• Comments (2)

Gasisem mai demult acest filmulet dar am uitat sa-l postez aici. Acum,in noul an,l-am regasit si il si prezint :

• Comments (1)

cautand filmulete despre produsele Nikon (am si eu un D90 ) am dat de acest filmulet care testeaza capabilitatile video ale lui D90 (primul DSLR din lume cu capabilitate video HD ). Filmuletul este o parodie dupa seria Zatoichi ( serie pe care o recomand,alaturi de seria de filme dedicata lui Miyamoto Musashi si filmele lui Akira Kurosawa )

• Comments (0)

In urma unui mass message am aflat ca Duminica,30 nov la ora 11 va avea loc la  Muzeul National de Istorie Constanta o conferinta pe tema Bushido.

Conferinta a fost Organizata de Noua Acropola si  tinuta de Conferentiar Adrian Tudose (foto).

S-au dezbatut originile clasei razboinicilor samurai,despre influentele buddhismului si a shinto-ismului in filozofia Bushido ,despre faptul ca in  literatura si poezia japoneza ( haiku e cea mai faimoasa) de pana in secolul XIX  au predominat autori proveniti din clasa “razboinicilor invatati”,adica samurai.  Notiunile dezbatute ca si informatia redata au fost cel mai mult elementare ( e si normal,se adresa tuturor ),un fel de introducere in cultura japoneza prin filozofia Bushido a vechilor samurai .  Voi mai urmari programul de conferinte ale domului Adrian Tudose, Organizatiei Noua Acropola si a altora si sper ca daca va urma o alta sa pot sa si inregistrez pe reportofon si apoi sa o impartasesc cu cei care urmaresc acest site.

• Comments (2)

Succesiunea şi cronologia perioadelor din istoria Japoniei sunt
tributare calendarului nipon. Modelul lui a fost luat după cel folosit
odinioară în China (începând cu anul 140 î.e.n.), adoptarea făcându-se
în Japonia sub domnia împăratului Kotoku, în anul 645. Alcătuirea
calendarului urmează sistemul numelor erelor (nengo). Două sau mai
multe ere alcătuiesc o perioadă; numele unei perioade se stabileşte, în
principiu, după cel al capitalei, reşedinţă a suveranului şi marchează
începutul unei domnii mai importante. Numele erelor sunt alese în
funcţie de evenimentele majore din viaţa ţării, indiferent dacă au un
caracter fast sau nefast. De pildă, o urcare pe tron, o perioadă de
prosperitate, stabilirea unei reforme sau o calamitate naturală pot fi
pretexte pentru a fixa numele unei ere. Numărul anilor cât durează o
eră este variabil.

• Continue reading or Comments (0)