DE LA PURANI DE VIDELE LA ASAKUSA-TOKYO
Motto:
“ Tocmai posibilitatea să-ţi îndeplineşti un vis,
face ca viaţa să fie interesantă.
Înainte de a muri vreau să lupt pentru viaţă.
Trebuie să riscăm.
Vom înţelege pe deplin minunea vieţii,
doar când vom lăsa să se întâmple imprevizibilul ”
(PAULO COELHO )
CAPITOLUL 1
RĂDĂCINILE NEAMULUI MEU
Copilul râde: “Întelepciunea şi iubirea mea e jocul”.
Tânărul cântă: “Jocul şi întelepciunea mea e iubirea “.
Bătrânul tace: “Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea “.
(Lucian Blaga)
M-am născut la 21 noiembrie, în comuna Purani, Judeţul Teleorman, scriu această mică monografie din dorinţa ca urmaşii mei să-şi cunoască trecutul şi să ştie de unde li se trage rădăcina neamului. Se spune, despre acest judeţ, că este bogat în iod iar copiii născuţi în această zonă, sunt inteligenţi ceea ce s-a şi confirmat de-a lungul timpului.
Teleorman vine de la cuvântul deli orman (din limba turcă) care se traduce “pădure nebună”. Se pare că n-a mai rămas nici urmă din aceşti codri, deşi unii susţin că în satul Plopii, ar exista cel mai bătrân stejar din ţară, rămăşiţă a vestitei păduri. Această pădure l-a inspirat pe Zaharia Stancu în romanul cu acelaşi nume, “Pădurea nebună”, iar romanul “ Desculţ “a parcurs globul cu sandale de aur”, aşa după cum îi plăcea autorului s-o spună. A fost cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, fiind tradus până în anul 1988 în 24 de limbi, printre care există şi o traducere în limba japoneză.
ŞOSEAUA JUDEŢEANĂ-VIDELE-PURANI-PITEŞTI
CASĂ BĂTRÂNEASCĂ-PURANI
PURANI( DE VIDELE)-BISERICA SF.CONSTANTIN ŞI ELENA
GLAVACIOCUL SUB PLOAIA VERDE A SĂLCIILOR
1. AMINTIRI DESPRE SATUL NATAL ŞI CASA PĂRINTEASCĂ!
Evocarea meleagului natal şi a casei părinteşti, îmi readuce în actualitate, parfumul vremurilor de altădată şi spiritualitatea satului de câmpie, Purani de Videle, judeţul Teleorman, unde erau respectate, tradiţiile şi obiceiurile, preluate de la înaintaşi, precum: căluşarii, irozii, nunta, călcatul ursului, hora etc.Ţăranii au un sistem de valori la care se raportează: gândirea pozitivă e una dintre ele, fiind o forţă la îndemâna oricui; adevărul şi încrederea, în forţele proprii, sunt două principii, moştenite din neam, care m-au ghidat în viaţă. Ai mei mi-au repetat, întotdeauna:
- Eşti sănătoasă şi inteligentă! Fii tu însăţi! Gândeşte pozitiv şi vei reuşi! E o Lege universală. Destinul îi ajută pe cei curajoşi şi corecţi!
Imaginile vii, ale amintirilor dragi, se învălmăşesc în mintea mea, şi nu ştiu pe care să zugrăvesc, mai întâi. Păstrate, în camera secretă a sufletului, m-au însoţit pretutindeni, ţinunâdu-mi de “cald” în clipele de adâncă singurătate.
Clipele sunt irepetabile dar adunate, “bob” cu “bob, se obţine un şirag preţios de perle. Acestea, sunt miracolele zilnice pe care le trăim de-a lungul unei vieţi.
2. O, CASĂ, DULCE CASĂ !
Satul meu este înconjurat de două păduri care fac parte din trupul de pădure, Căldăruşani: Purani Căldăraru şi Sfântul Gheorghe. Pe sub poalele uneia dintre ele, se strecoară şăgalnic şi răcoros râul Glavacioc, ca un brâu argintiu, purtându-şi apele pe aripi de lumină, torcând destinul locuitorilor din Purani:cotind din când în când, pe sub aluniş, sălcii, pe sub poala pădurii pe care o mângâie cu unda-i răcoroasă, domolindu-şi apele, pentru a-şi trage sufletul, ascultând un concert în zăvoi, apoi continuându-şi drumul, curgând leneş la vale. Cursul râului, se încolăceşte în aşa fel încât formează o limbă de pământ, sub formă de potcoavă unde se răsfaţă grădini de zarzavaturi şi legume, cultivate de grădinari pricepuţi, apa râului fiind o mană cerească pentru ei. Pe cealaltă latură a râului se află Izlazul, locul unde ciobanii merg cu oile la păscut. Izlazul se ridică ca un gurgui pe pântecul câmpiei, semănând cu un sân feciorelnic ce completează armonios frumuseţea comunei noastre.Primul trimestru, din clasa a-V-a, l-am făcut la Şcoala elementară din Puranii de sus. La întoarcerea de la şcoală, veneam pe Izlaz. Uneori, dimineaţa, mă trezeam mai devreme ca să merg spre şcoală, trecând pe la Izlaz unde găseam ciuperci, albe şi gustoase, pe care le mâncam crude.
Adeseori, eram însoţită şi de alţi colegi, fete şi băieţi… Toamna, savuram gheorghinele, dulci şi aromate, ce creşteau din abundenţă la poalele Izlazului. Li se mai spune şi fructe de păducel. Din brâul de argint al Glavaciocului se desprinde un firicel de apă căruia localnicii îi spun viroagă. Firicelul de apă, argintiu ca şi bătrânul Glavacioc, traversează leneş „livedia”, trece pe sub podul de pe şoseaua judeţeană, alimentând lacul în care cresc nuferi şi irişi de baltă. Apa era, atât de limpede, încât vedeam peştişorii înotând zglobii printre ierburi şi pietricele. Uneori, încercam să-i prindem deşi erau foarte mici.
În iarna când eram în clasa a-V-a, într-o dimineaţa, când era polei afară, n-am putut urca deluşorul de lângă pod. Eu veneam de pe uliţă, pe lângă puţul de la „buric” şi trebuia să ajung pe şosea pentru a-mi continua drumul spre şcoală.Pojghiţa de polei era atât de groasă încât, alunecam de fiecare dată când încercam să urc deluşorul devenit peste noapte, derdeluş.Când am reuşit să ajung sus, mi-a alunecat geanta jos… Eram un sisif al poleiului!Cu chiu, cu vai, am reuşit să ajung pe şosea şi, mi-am continuat drumul, istovită de efort.
FRAGMENTE DIN CARTEA, “RĂDĂCINI”-DE LA PURANI DE VIDELE LA ASAKUSA-TOKYO .
P.s.Fotografiile cu localitatea Purani aparţin lui Gabriel Abramovici-Bucureşti
