Japonia Mea

Kyudo, calea arcului, este una dintre cele mai vechi şi mai respectate arte marţiale japoneze. Arcul japonez
a fost utilizat în luptă între secolele al XII-lea şi al XVI-lea. În
timpul numeroaselor războaie din primele secole ale istoriei Japoniei, samuraii aparţinând diverselor şcoli (ryu) au dezvoltat o tehnică de tir cu arcul (kyujutsu), utilizând arcuri de mărimi şi forme diferite, săgeţi cu vârfuri de modele variate. Războiul Gempei (1180 -1185) reprezintă apogeul utilizării arcului pe câmpul de bătălie. La 25 august 1543, trei portughezi debarcă pe insula Kyushu, înarmaţi cu muschete. Locul arcurilor este luat de armele de foc.

• Continue reading or Comments (0)

Din punct de vedere literal, în limba japoneză, daimyo înseamnă “mare nume” (dai=mare şi myo=nume). Era marele feudal aparţinând elitei samurailor
care a apărut în secolul al XVI-lea ca vasal direct al shogunului.
Daimyo trebuia să posede un domeniu care să producă cel puţin 10.000
koku de orez pe an şi să aibă în slujba sa un număr mare de samurai.

După lupta de la Sekigahara din anul 1600 au existat două categorii
distincte de daimyo: din prima categorie fac parte “daimyo de
interior”, care furnizau cadre pentru armată şi administraţie datorită
alianţei lor cu familia shogunală Tokugawa, iar din cea de-a doua
categorie fac parte “daimyo de exterior”, care au fost inamicii
clanului Tokugawa în lupta de la Sekigahara, fiind socotiţi drept nişte
posibili rivali. În ultima parte a regimului Tokugawa existau circa 300
de daimyo, iar o dată cu restauraţia imperială Meiji din anul 1868, ei
au dispărut.
În urma reformei Taika, din anul 645, vechii şefi de clanuri şi-au
menţinut statutul. Reforma Taika a fost înfăptuită în urma distrugerii
de către prinţul Nakanoe a clanului Saga, care reuşise să înlăture
pentru scurt timp familia imperială de la conducerea statului.

Aristocraţii, în afară de lotul personal (shoen) pe care îl
stăpâneau în funcţie de rangul de la curte, de funcţia ocupată în
aparatul de stat, adică în calitate de stare privilegiată, mai primeau
de la împărat şi loturi pentru rang (iden), loturi pentru serviciul
prestat (shokuden şi kubunden), loturi pentru merite (kodnen), loturi
dăruite (shiden) ş.a. Astfel s-a creat marea proprietate funciară.

• Continue reading or Comments (0)

Primele elemente de artă din arhipelagul japonez le găsim în
perioada Jomon (cca. 8000 - cca. 300 î.e.n.) când au fost confecţionate
vase de ceramică folosite pentru provizii şi figurine din lut (dogu).
Ceramica Jomon, deseori confecţionată în formă de flacără, este cea mai
veche ceramică în lume descoperită până la ora actuală.
Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. - cca. 300 î.e.n.) a adus tehnicile
de prelucrare a metalului pentru realizarea armelor din aramă şi a
clopotelor din bronz (dotaku), precum şi tehnica de prelucrare a
ceramicii arse.

• Continue reading or Comments (0)

Din punct de vedere climateric, Japonia este o ţară cu patru
anotimpuri distincte, iar multe sărbători anuale sunt asociate cu
schimbarea anotimpurilor.

Sărbătoarea Anului Nou
Japonezii sărbătoresc sfârşitul unui an şi începutul următorului cu
mare fast şi pasiune. Perioada sărbătorită se numeşte shogatsu, care
într-un sens foarte larg se referă la prima lună a anului. Pe întâi
ianuarie familiile japoneze se reunesc pentru a bea un anume tip de
sake, care se presupune că asigură o viaţă lungă, pentru a mânca un
anume tip de supă cu orez care, după obicei, şterge orice amintire rea
care a rămas din anul precedent.
Japonezii îşi decorează uşa de la intrarea în casă cu ramuri de pin
şi cu ghirlande de paie, care feresc, în mod simbolic, de intrarea
oricărui lucru necurat în casele oamenilor. Se vizitează, de asemenea,
temple unde japonezii se roagă pentru a avea noroc în anul ce urmează
şi cumpără săgeţi aducătoare de noroc, precum şi casele rudelor şi
prietenilor pentru a se felicita reciproc cu ocazia Anului Nou. Azi,
mulţi copii japonezi îşi petrec vacanţele absorbiţi de jocurile pe
calculator, dar există, de asemenea, mulţi copii care preferă să
participe la jocurile tradiţionale specifice Anului Nou. În Japonia,
celebrarea Anului Nou este cel mai important eveniment din calendar,
toate companiile şi instituţiile guvernamentale oprindu-şi activitatea
în primele trei zile ale anului.

• Continue reading or Comments (0)

Strămoşul instrumentului koto îşi are rădăcinile pe continentul
asiatic. Totuşi ca şi pentru alte instrumente, muzica japoneză de koto
nu are nimic în comun cu cea chineză sau coreeană. Istoria muzicii de
koto în Japonia se întinde pe mai mult de 12 secole. Cea mai lungă
dintre ţiterele lungi ale Asiei de Est, koto are corpul sculptat în
lemn de kiri (paulownia) lung cam de aproximativ doi metri. Peste acest
corp, elegant, alungit şi uşor convex, sunt întinse 13 corzi de mătase
egal tensionate, fiecare fir având ca suport o punte proprie. Pentru că
fiecare coardă este reglabilă, este posibilă o infinitate de acorduri
şi, într-adevăr, se folosesc chiar în cadrul unui singur cântec,
diverse tonuri, nefiind nimic anormal în faptul că se modifică tonul de
bază în timpul compoziţiei.

• Continue reading or Comments (0)

Bonsai ( însemnînd aproximativ “grădinărit în
tavă”) este arta şi ştiinţa de a creşte plante şi arbori miniaturali,
prin creşterea acestora forţată în spaţii mult mai restrînse decît sînt
necesare în mod natural dezvoltării lor, prin conducerea şi tăierea
adecvată a ramurilor şi prin hrănire minimală cu apă şi îngrăşăminte.
Arborii cresc astfel într-o formă estetică, care sugerează de cele mai
multe ori vîrstă înaintată, deşi impresia de îmbătrînire nu este falsă
deoarece mulţi arbori bonsai sînt realmente bătrîni, dar arătînd
aceasta în forma lor miniaturală.

Este demn de remarcat că străvechea artă şi ştiinţă penjing,
originară din China continentală, este foarte similară, deşi a fost
menită expunerii arborilor în aer liber. Totodată, penjing este mult
mai veche decât arta bonsai-ului, fiind în acelaşi timp precursoarea şi
sursa de inspiraţie pentru japonezi, respectiv pentru coreeni.

• Continue reading or Comments (0)

Haiku este un gen de poezie cu formă fixă,
tradiţional japoneză, (limba japoneză fiind o limbă silabică),
alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 “versuri” formate din 5, 7, 5
silabe.

Încă de la început, s-au creat confuzii între cei trei termeni aflaţi în strânsă relaţie: Haiku, Hokku şi Haikai.

Termenul Hokku înseamnă, în limba japoneză “vers de început”, fiind
la origine o verigă de legătură spre un şir mai lung de versuri,
cunoscut sub numele de Haikai. Deoarece hokku dădea tonul restului
şirului de versuri, el a căpătat un rol privilegiat în poezia Haikai,
încât s-a ajuns ca unii poeţi să compună numai un Haikai, renunţând la
versurile următoare.

Abia prin eforturile lui Masaoka Shiki această independenţă a fost
ofocial recunoscută prin anii 1890, prin crearea termenului Haiku.
Această nouă formă de poezie avea să fie scrisă, citită şi percepută ca
un poem complet, independent, şi nu ca o parte a unui şir mai lung de
versuri.

• Continue reading or Comments (0)

Akira Kurosawa (23 martie 1910 - 6 septembrie 1998) a fost un important regizor, producător şi scenarist japonez, considerat unul dintre cei mai de valoare artişti din ţara sa, şi printre numele mari ale cinematografiei universale.
Primul său film, datînd din 1943, este “Sugata Sanshiro” iar ultimul, din 1993, la distanţă de exact o jumătate de secol, este “Madadayo” (Încă nu!). După moartea lui sa, Takashi Koizumi a realizat filmul “Ame agaru” (După ploaie) în care scenariul şi dialogurile erau scrise de Kurosawa.
Printre multele premii care i-au fost acordate se numără Legion d’Honneur şi un Oscar for Lifetime Achievement.

• Continue reading or Comments (0)

Muntele Fuji (în japoneză Fuji-san ) este un vulcan situat în partea centrală a insulei principale din arhipelagul Japoniei (insula Honshu), în nordul peninsulei Izu şi la vest de Tokio. Aflat la graniţa dintre prefecturile Shizuoka şi Yamanashi,
este înconjurat de o zonă deluroasă şi iese în evidenţă prin înaltime
(3.776 m), fiind muntele cel mai înalt din Japonia, dar şi prin
frumoasa lui formă conică, simetrică. Din orice unghi ar fi privit,
muntele Fuji oferă o înfăţişare aproape neschimbată.
Vârful muntelui se găseşte la coordonatele 35°21′35″ N, 138°44′02″ E.
În trecut muntele Fuji mai era cunoscut în Japonia şi sub numele Fuji-yama, denumire care în prezent nu mai este folosită decât în afara ţării. Trebuie precizat că partea -san din nume înseamnă munte şi nu are nimic de a face cu titlul san folosit pentru persoane (însemnând domnul, doamna).
Prima escaladare cunoscută este cea a unui călugăr anonim din anul 663.

• Continue reading or Comments (0)