Un an de studii in japonia

Posted on February 11th, 2010 in Anunturi, other by Alex

Recent am dat de site-ul www.highschools.ro care prin intermediul unui program de Student Exchange te poate trimite la studii in japonia (pentru o luna, semestru sau un an scolar )

Conditii de eligibilitate

  • Elevii trebuie sa aiba varsta cuprinsa intre 15 ani si 18 ani in momentul inceperii programului
  • Elevii trebuie sa aiba cunostinte medii de limba engleza sau de limba japoneza. Centrul de Educatie Internationala va administra un test de limba engleza, pentru a determina nivelul cunostintelor elevilor. In cazul in care nivelul cunostintelor de limba engleza sau de limba japoneza nu este suficient, acestia pot participa, contra cost, la cursurile de limba engleza sau de limba japoneza organizate de Centrul de Educatie Internationala
  • Elevii trebuie sa fi avut rezultate bune la invatatura in ultimii 3 ani de studii. Ei trebuie sa prezinte foaia matricola pentru anul curent si pentru cei 2 ani precedenti. Elevii trebuie sa fi obtinut in anul curent si in cei 2 ani precedenti media generala minim 7,50
  • Elevii trebuie sa demonstreze calitati personale necesare parcurgerii unui perioade determinate de timp departe de casa. Aceste calitati includ maturitate, flexibilitate, deschidere, onestitate, integritate si responsabilitate. Evaluarea calitatilor personale se va realiza in cadrul unui interviu personal, prin discutii cu parintii si prin evaluarea referintelor de la profesori
  • Elevii trebuie sa se simta comfortabil cu decizia de a participa la acest program. Aceasta nu trebuie sa fie decizia parintilor sau a profesorilor ci o decizie luata de elev, cu sprijinul total al parintilor si profesorilor si cu intelegerea provocarilor pe care le aduce aceasta experienta.

Decizia finala de acceptare a elevului apartine reprezentantilor Centrului de Educatie Internationala Romania.

Regulile programului

  • Respecta legile Japoniei si ale orasului de resedinta. Conform acestor legi, consumul de bauturi alcoolice pentru persoanele sub 21 de ani, folosirea sau posesiunea de droguri sunt ilegale. Constientizeaza ca legislatia in domeniu din Japonia este diferita de cea din Romania si orice violare a legii poate avea consecinte serioase;
  • Considera-te un membru al familiei gazda, respecta regulile si obiceiurile acesteia si accepta responsabilitatile care ti se incredinteaza. Constientizeaza ca modul de viata din Japonia poate fi diferit de modul de viata pe care l-ai avut in Romania;
  • Accepta plasamentul in familia gazda;
  • Evalueaza-ti starea de sanatate inainte de a aplica. Daca ai o suferinta care se poate agrava datorita sederii in strainatate, atunci nu ar trebui sa aplici;
  • Citeste si respecta toate materialele referitoare la siguranta, sanatate, mediu inconjurator;
  • Respecta regulamentul liceului in care studiezi;
  • Calatoreste numai cu membri adulti ai familiei gazda, cu coordonatorul regional sau local, cu oficiali ai liceului sau in excursii de grup. Vizite ale familiei naturale din Romania sau calatorii in Japonia cu aceasta nu sunt permise decat in situatii exceptionale si numai cu acceptul scris al coordonatorilor programului;
  • Conducerea sau achizitionarea unui vehicol (autoturism, motocicleta, barca sau orice alt vehicol care necesita permis de conducere) este interzisa. Conducerea unor asemenea vehicule este permisa doar in prezenta unui instructor autorizat, numai in timpul orelor de instructaj, si numai pentru scopul de a obtine un permis de conducere. Chiar daca permisul de conducere este obtinut in timpul sederii in Japonia, elevului ii este interzis sa conduca vehicolul pentru care l-a obtinut;
  • Elevii care au indicat in formularul de aplicare ca nu fumeaza, nu trebuie sa fumeze pe parcursul programului. Elevii care mentioneaza ca fumeaza in formularul de aplicare trebuie sa respecte regulile referitoare la fumat ale familiei gazda si ale comunitatii;
  • Programul se incheie in maxim doua saptamani dupa ultima zi de scoala (o saptamana in cele mai multe cazuri) si elevii trebuie sa se intoarca acasa in acest interval;
  • Centrul de Educatie Internationala Romania isi rezerva dreptul de a exclude din program orice elev care nu respecta regulile de mai sus. In cazul in care parintii isi retrag copiii din program inainte de finalizarea acestuia, taxele nu vor fi returnate;
  • Centrul de Educatie Internationala nu are capacitatea legala de “in loco parentis” pentru elevii selectati in program iar parintilor naturali le revin toate drepturile si obligatiile parintesti.

Descrierea programului

Datele de desfasurare ale programului sunt 23 august 2009 - 22 iulie 2010. Orasul de destinatie este Tokyo (Narita Airport). Te rugam sa te asiguri ca vei sosi la Narita Airport in ziua solicitata de coordonatorii programului. Elevii vor participa la un seminar de orientare in Tokyo, la sosirea in Japonia. Seminarul isi propune sa prezinte detaliat programul, regulile acestuia si sa ofere participantilor un tur al orasului. Cazarea si masa pentru perioada seminarului sunt incluse in costul programului. Dupa incheierea seminarului, elevii pleaca catre familiile gazda.
Pentru a fi eligibili din punct de vedere lingvistic elevii trebuie sa aiba cunostinte minime de limba japoneza. In cazul in care nivelul cunostintelor de limba japoneza nu este satisfacator, elevii pot participa la un curs intensiv de limba japoneza inainte de a pleca in program

Costrul programului

Costul programului este de 6.425 EURO.

Costul programului acopera:

  • scolarizarea pe o perioada de un an scolar intr-un liceu public din Japonia;
  • cazare intr-o familie voluntara selectata cu grija;
  • asigurare medicala privata pentru accident sau imbolnavire;
  • transferul de la cel mai apropiat aeroport in orasul in care vei studia;
  • rapoarte referitoare la activitatea ta la scoala, in familie si in comunitate trimise familiei;
  • taxa de interviu si de testare;
  • supravegherea unui coordonator local pe intreaga perioada a anului scolar.

Costul programului nu acopera:

  • banii de buzunar (recomandam ca elevii sa aiba acces la minimum 200 - 250 EURO lunar);
  • costul uniformei, daca aceasta este solicitata de catre scoala;
  • costul meselor luate la scoala, daca este cazul;
  • costul transportului public;
  • excursiile organizate de scoala;
  • biletul de avion dus/intors.

Taxa de inscriere in program si de sustinere a testului de limba engleza/germana este de 200 EURO, fiind inclusa in costul total al programului.

Termen limita de aplicare

Termenul limita de aplicare pentru elevii care doresc sa se inscrie in anul scolar 2010 - 2011 este 28 februarie 2010

mai multe detalii aici

As mai adauga :

- costul unei uniforme de studii porneste de la 40 000 yen ( putin peste 400$) si ajunge si la 80 000 sau chiar mai mult.

- costul mesei la scoala este cam de 5000 yeni ( putin peste 50 $ ) pe luna

- costul transportului public este destul de ridicat (cam 2 $ pentru cateva statii de metrou, calatorie numai dus )

Daca va puteti permite aceste costuri si vorbiti engleza si/sau japoneza de nivel mediu , acest an de studiu in japonia va fi o experienta de neuitat ! Mult Succes !

4 Responses to 'Un an de studii in japonia'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Un an de studii in japonia'.


  1. on February 26th, 2010 at 3:02 pm

    [...] Sau, dacă vârsta vă mai permite şi credeţi că v-ar plăcea să cunoaşteţi mai bine această ţară studiind acolo, Alex vă pune la dispoziţie câteva detalii: Un an de studii în Japonia. [...]

  2. ana said,

    on March 9th, 2010 at 7:09 pm

    Buna,
    Numele meu este Ana Zidarescu, redactor http://www.evz.ro, editia online a ziarului Evenimentul Zilei. Caut romani stabiliti in strainatate pentru interviuri, in ideea de a promova diaspora romaneasca, tinerii romani şi experientele lor in lume, antreprenori, profesori, liber profesionisti etc. Daca esti de acord, nu ezita sa ma contactezi. Nu sunt in cautarea senzationalului, insa cred ca in spatele fiecarei povesti se poate ascunde ceva extrem de interesant pentru cititori. Fiecare are o poveste unica de relatat, pana la urma. Adresa mea de e-mail este ana.zidarescu@evz.ro
    Pe 15 martie vom relansa site-ul, in care se afla si categoria Diaspora, dedicata romanilor din strainatate.

    Asa ca daca te intereseaza sa-ti promovezi blogul, gratuit, ma poti contacta la adresa ana.zidarescu@evz.ro.

    Categoria Diaspora va fi relansata odata cu site-ul si va oferi, ca si pana acum, interviuri, stiri, articole si reportaje cu si despre romanii din lume.

    Cred ca poate fi o oportunitate de promovare extrem de facila a site-ului tau si te va ajuta mult in cresterea notorietatii, avand in vedere ca avem peste un milion de cititori unici in fiecare luna. Astept un e-mail de la tine, indiferent de raspuns. Pe curand!

  3. 'uCa said,

    on May 5th, 2010 at 2:15 pm

    Cat mi-as fi dorit sa am acces la acest tip de informatii cand am inceput liceu, chiar si anul trecut nu ar fi fost tarziu..
    Stii cumva daca se fac asemenea programe si pentru studenti?

  4. Alex said,

    on May 5th, 2010 at 4:44 pm

    da, se fac. vezi in stanga linkul care duce la ambasada japoniei din romania, suna-i si cere-le detalii despre programul de burse pt studenti.

Post a comment