” RĂDĂCINI”-roman în 2 volume

Posted on April 18th, 2009 in other by Hana

DE LA PURANI DE VIDELE LA ASAKUSA-TOKYO
Motto:
“ Tocmai posibilitatea să-ţi îndeplineşti un vis,
face ca viaţa să fie interesantă.
Înainte de a muri vreau să lupt pentru viaţă.
Trebuie să riscăm.
Vom înţelege pe deplin minunea vieţii,
doar când vom lăsa să se întâmple imprevizibilul ”
(PAULO COELHO )

CAPITOLUL 1

RĂDĂCINILE NEAMULUI MEU
Copilul râde: “Întelepciunea şi iubirea mea e jocul”.
Tânărul cântă: “Jocul şi întelepciunea mea e iubirea “.
Bătrânul tace: “Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea “.
(Lucian Blaga)
M-am născut la 21 noiembrie, în comuna Purani, Judeţul Teleorman, scriu această mică monografie din dorinţa ca urmaşii mei să-şi cunoască trecutul şi să ştie de unde li se trage rădăcina neamului. Se spune, despre acest judeţ, că este bogat în iod iar copiii născuţi în această zonă, sunt inteligenţi ceea ce s-a şi confirmat de-a lungul timpului.
Teleorman vine de la cuvântul deli orman (din limba turcă) care se traduce “pădure nebună”. Se pare că n-a mai rămas nici urmă din aceşti codri, deşi unii susţin că în satul Plopii, ar exista cel mai bătrân stejar din ţară, rămăşiţă a vestitei păduri. Această pădure l-a inspirat pe Zaharia Stancu în romanul cu acelaşi nume, “Pădurea nebună”, iar romanul “ Desculţ “a parcurs globul cu sandale de aur”, aşa după cum îi plăcea autorului s-o spună. A fost cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, fiind tradus până în anul 1988 în 24 de limbi, printre care există şi o traducere în limba japoneză.
ŞOSEAUA JUDEŢEANĂ-VIDELE-PURANI-PITEŞTI

CASĂ BĂTRÂNEASCĂ-PURANI

PURANI( DE VIDELE)-BISERICA SF.CONSTANTIN ŞI ELENA

GLAVACIOCUL SUB PLOAIA VERDE A SĂLCIILOR

1. AMINTIRI DESPRE SATUL NATAL ŞI CASA PĂRINTEASCĂ!
Evocarea meleagului natal şi a casei părinteşti, îmi readuce în actualitate, parfumul vremurilor de altădată şi spiritualitatea satului de câmpie, Purani de Videle, judeţul Teleorman, unde erau respectate, tradiţiile şi obiceiurile, preluate de la înaintaşi, precum: căluşarii, irozii, nunta, călcatul ursului, hora etc.Ţăranii au un sistem de valori la care se raportează: gândirea pozitivă e una dintre ele, fiind o forţă la îndemâna oricui; adevărul şi încrederea, în forţele proprii, sunt două principii, moştenite din neam, care m-au ghidat în viaţă. Ai mei mi-au repetat, întotdeauna:
- Eşti sănătoasă şi inteligentă! Fii tu însăţi! Gândeşte pozitiv şi vei reuşi! E o Lege universală. Destinul îi ajută pe cei curajoşi şi corecţi!
Imaginile vii, ale amintirilor dragi, se învălmăşesc în mintea mea, şi nu ştiu pe care să zugrăvesc, mai întâi. Păstrate, în camera secretă a sufletului, m-au însoţit pretutindeni, ţinunâdu-mi de “cald” în clipele de adâncă singurătate.
Clipele sunt irepetabile dar adunate, “bob” cu “bob, se obţine un şirag preţios de perle. Acestea, sunt miracolele zilnice pe care le trăim de-a lungul unei vieţi.

2. O, CASĂ, DULCE CASĂ !
Satul meu este înconjurat de două păduri care fac parte din trupul de pădure, Căldăruşani: Purani Căldăraru şi Sfântul Gheorghe. Pe sub poalele uneia dintre ele, se strecoară şăgalnic şi răcoros râul Glavacioc, ca un brâu argintiu, purtându-şi apele pe aripi de lumină, torcând destinul locuitorilor din Purani:cotind din când în când, pe sub aluniş, sălcii, pe sub poala pădurii pe care o mângâie cu unda-i răcoroasă, domolindu-şi apele, pentru a-şi trage sufletul, ascultând un concert în zăvoi, apoi continuându-şi drumul, curgând leneş la vale. Cursul râului, se încolăceşte în aşa fel încât formează o limbă de pământ, sub formă de potcoavă unde se răsfaţă grădini de zarzavaturi şi legume, cultivate de grădinari pricepuţi, apa râului fiind o mană cerească pentru ei. Pe cealaltă latură a râului se află Izlazul, locul unde ciobanii merg cu oile la păscut. Izlazul se ridică ca un gurgui pe pântecul câmpiei, semănând cu un sân feciorelnic ce completează armonios frumuseţea comunei noastre.Primul trimestru, din clasa a-V-a, l-am făcut la Şcoala elementară din Puranii de sus. La întoarcerea de la şcoală, veneam pe Izlaz. Uneori, dimineaţa, mă trezeam mai devreme ca să merg spre şcoală, trecând pe la Izlaz unde găseam ciuperci, albe şi gustoase, pe care le mâncam crude.
Adeseori, eram însoţită şi de alţi colegi, fete şi băieţi… Toamna, savuram gheorghinele, dulci şi aromate, ce creşteau din abundenţă la poalele Izlazului. Li se mai spune şi fructe de păducel. Din brâul de argint al Glavaciocului se desprinde un firicel de apă căruia localnicii îi spun viroagă. Firicelul de apă, argintiu ca şi bătrânul Glavacioc, traversează leneş „livedia”, trece pe sub podul de pe şoseaua judeţeană, alimentând lacul în care cresc nuferi şi irişi de baltă. Apa era, atât de limpede, încât vedeam peştişorii înotând zglobii printre ierburi şi pietricele. Uneori, încercam să-i prindem deşi erau foarte mici.
În iarna când eram în clasa a-V-a, într-o dimineaţa, când era polei afară, n-am putut urca deluşorul de lângă pod. Eu veneam de pe uliţă, pe lângă puţul de la „buric” şi trebuia să ajung pe şosea pentru a-mi continua drumul spre şcoală.Pojghiţa de polei era atât de groasă încât, alunecam de fiecare dată când încercam să urc deluşorul devenit peste noapte, derdeluş.Când am reuşit să ajung sus, mi-a alunecat geanta jos… Eram un sisif al poleiului!Cu chiu, cu vai, am reuşit să ajung pe şosea şi, mi-am continuat drumul, istovită de efort.

FRAGMENTE DIN CARTEA, “RĂDĂCINI”-DE LA PURANI DE VIDELE LA ASAKUSA-TOKYO .

P.s.Fotografiile cu localitatea Purani aparţin lui Gabriel Abramovici-Bucureşti

Japonia-tărâm de vis -part.2

Posted on April 18th, 2009 in other by Hana

Este prima mea călătorie spre Japonia, îmi însoţesc nepoţelul, pe Dimitrios, pentru reîntregirea familiei. A trecut puţin timp de la tragicele evenimente din 11 septembrie 2001-S.U.A., dar îmi însoţesc preţioasa comoară şi, totul va fi bine…
Drumul de la Bucureşti la Paris a trecut repede, aproape că n-am avut timp să mă dezmeticesc, că am şi ajuns…Apoi, am stat opt ore în aeroportul Charles de Gaulle, încercând să ne petrecem timpul într-un mod cât mai frumos. Am mers la magazinele din aeroport de unde Criss mi-a cumpărat un parfum de lăcrămioare- florile mele preferate. Sticla în care se află parfumul este sub formă de lacrimă. Privind-o, meditez la viaţa cuprinsă într-o lacrimă, atât de preţioasă, de imprevizibilă şi efemeră… parcă suntem pe altă lume! E primul meu zbor cu avionul, emoţiile sunt de nedescris. Când m-am urcat la bordul avionului, ce avea să ne ducă în Japonia, mi-au dat lacrimile de emoţie. O emoţie profundă ce mi-a zguduit întreaga fiinţă-emoţia copilului de ţăran ce are posibilitatea să călătorească pe meridianele lumii. Prima cunoştinţă cu Japonia o faci încă din avion, respectiv aeroportul francez, Charles de Gaulle-Paris, unde întâlneşti japonezii ce urmează a se îmbarca în acelaşi avion ca şi tine.
Am zburat cu Air France –Boeing 747-400, un avion uriaş, dotat cu aparatură electronică modernă…Pe dosul scaunului, din faţa ta, este un monitor unde poţi vedea filme, asculta muzică, poţi juca tot felul de jocuri în timpul zborului.Habar n-aveam de toate astea…În plus, poţi urmări zborul avionului, viteza lui, temperatura de afară, localităţile deasupra cărora zbori, de fapt continente.Mă simt ca un Icarus modern, un Icarus ale cărui aripi nu mai sunt din ceară ci din materiale moderne, rezistente. Când ne aflam deasupra Siberiei simţeam măreţia zborului dar şi importanţa evenimentului la care particip-cucerirea Cosmosului de către om.Mă simt personajul unei poveşti şi…alunec în visare. Când doreşti să dormi îţi pui căştile şi asculţi muzică sau foloseşti dopurile pentru urechi care atenuează zgomotul făcut de motorul avionului.
După 12 ore de zbor, Paris-Narita am aterizat într-un aeroport ce semăna, mai degrabă, cu o seră de flori în care predominau gingaşe orhidee în toate culorile curcubeului şi a complementarelor acestora. Ajunsă acolo am exclamat în sinea mea: am găsit armonia! Când ai păşit pe pământul Japoniei, exceptând vama, simţi nevoia unei pauze ca să-ţi tragi sufletul.Eşti deja pe alt tărâm!Trebuie să-ţi ridici vibraţiile ,să fii acceptat de spiritul locului şi să te acordezi la lungimea de undă a acestei exotice„planete”-Japonia.
Diferenţa dintre noi şi ei, este ca de la Cer la Pământ, şi, nu exagerez…În primul rând, serviciile de orice fel, sunt excelente, cu un personal foarte amabil.Relaţiile cu clienţii sunt deosebite, oamenii sunt respectaţi.Ca să ne refacem forţele pentru ”saltul” cuantic (că tot se vehiculează expresia asta), ne-am oprit la un bar, unde ni s-au oferit şerveţele, mici prosopele din bumbac,de un alb imaculat , umede şi reci…Cu ele te ştergi pe faţă, pe mâini, te înviorezi, într-un cuvânt! Li se spune „hoshiburi”. Cafeaua este foarte bună, ai lapte şi zahăr la dispoziţie, poţi folosi cât vrei..Intră în preţul cafelei. Când ieşi din aeroport te întâmpină căldura umedă de afară. Impactul este foarte puternic, te simţi ca într-o saună. Drumul de la aeroport până la Asakusa mi s-a părut extraordinar, autostrada e străjuită de copaci înfloriţi, ceea ce te face să nu mai simţi oboseala celor 12 ore de zbor. Am ajuns la Asakusa! Privesc în jur.. Totul este diferit, începând cu oamenii şi terminând cu clădirile. Văd oameni circulând cu bicicleta pe trotuare.
-Oare sunt într-un film „s.f.”? Ne cazăm la hotelul Blue Wave Inn. Sunt impresionată
încă de la recepţie deşi nu ştiu ce spun oamenii aceştia, dar citesc pe feţele lor bunăvoinţa. Gesturile lor sunt calme, vocile melodioase.Avem cameră la etajul 9.
Urcăm cu un lift silenţios şi rapid. Camera este deosebită, mai ales că are vederea spre un Templu.Am aflat că se numeşte Senso-Ji şi este renumit în zonă, datorită vechimii lui dar şi a legendei pe care o cunosc toţi japonezii. Mă grăbesc să-mi notez cele aflate:

CHINA TOWN

fLORA c.

Japonia tărâm de vis-3

Posted on April 18th, 2009 in other by Hana

Tokyo este capitala statului si sediul Palatului Imperial de mai bine de 400 de ani, preluând acest rol de la Kyoto.În trecut, numele său era Edo ceea ce înseamna „Capitala din Est“. Pentru turişti, oraşul reprezintă un real spectacol, viaţa tumultuoasă, din centrul aglomerat, contrastând cu liniştea din parcurile pentru care japonezii au făcut un adevărat cult…Când vizitezi un astfel de parc te simţi în rai, totul e atât de meticulus aranjat încât rămâi vrăjit de flori, de formele şi coloritul arborilor, de aleile curate, de iazurile cu crapi sau de fântânile arteziene cu forme moderne.
Am vizitat una dintre “grădinile împăratului” puse la dispoziţia vizitatorilor. Am ajuns la ea pe calea apei într-un frumos şi elegant vaporaş.Intrarea se face printr-o poartă de unde cumperi biletul de intrare . Este o gradina Zen foarte veche. Există aici un pin care are peste 300 de ani. O adevarata operă de artă. De fapt ,un momument al naturii ce seamănă cu o pagodă.Fiind perioada primăverii,grădina era o feerie,o cascadă de flori în
toate culorile.Trecând peste nelipsitul pod(dintr-o grădină Zen) de peste un iaz în care înotau peşti, am ajuns la pavilionul în care Împăratul servea ceaiul.Pavilionul sau dojo-ul este din lemn fiind compus din două încăperi despărţite prin uşi glisante.Într-una din încăperi se pregăteşte ceaiul iar în cealaltă se serveşte.Ne-am descăţat la intrare, încălţând papucii puşi la dispoziţia noastră.
Ceaiul se serveşte pe tatami( o rogojină) aşa că am fost nevoiţi să ne aşezămîntr-o poziţie destul de incomodă, noroc că pot sta în lotus . Ne-a fost adus ceaiul în ceşcuţe deosebit de fine,cu desene florale iar lângă fiecare ceşcuţă era câte o prăjiturică din fasole dulce. Am savurat ceaiul în linişte, meditând la istoria Japoniei,la faptul că pot bea ceaiul ,după „ceremonialul” simplificat, în chiar chioşcul în care, pe vremuri, Împăratul îşi primea oaspeţii invitaţi la ceai… Am părăsit chioşcul mulţumind (”domo arigatou”) persoanei care ne-a preparat şi servit ceaiul.Cu palmele apropiate în dreptul pieptului şi cu o plecăciune am salutat în stil japonez…
Am vizitat si restul grădinii. M-au impresionat locurile ,special amenajate, pentru vânarea raţelor, vânătorile regale de altădată.
Primăvara în Japonia este sublimă. Cireşii în floare, miile de turişti, bucuria din timpul înfloririi lor, dansurile tradiţionale, frumuseţea oamenilor fac din Japonia un ţinut magic. Ritualurile sunt respectate cu sfinţenie.
Lumea profită, din plin, de vremea frumoasa şi îşi încarcă bateriile , inspirând aerul parfumat de florile de cireş.

RĂDĂCINI(DE LA PURANI DE VIDELE LA ASAKUSA)

Posted on April 18th, 2009 in amintiri, calatorii by Hana

Japonia-tărâm de vis,partea 4

Kamogawa- Natura a devenit atelierul artiştilor!Grădinile sunt exemple
desăvârşite ale frumoasului în concepţia japonezilor.Am vazut o astfel
de mini- grădină la un hotel, GRAND HOTEL KAMOGAWA !Un hotel ridicat pe
ţărmul oceanului unde am admirat

răsăritul soarelui şi am pozat surferii ce călăreau “bidiviii”
oceanului, dimineaţa în zori.Printre bărbaţi erau şi câteva femei ce
semănau cu „sirenele” moderne desprinse dintr-un anime sau o carte
manga…Le-am numit, fiicele oceanului Pacific.

Kyoto- Ţinta principală era Kinkaku-ji sau Templul de Aur cum îi spun
străinii. Templul este înconjurat de un lac şi o superbă grădină Zen.Am
admirat templul din afară întrucât nu era deschis vizitatorilor.În
schimb, am vizitat grădina unde se găsesc bonsai cu aspect sculptural,
crapii din iaz completând farmecul grădinii. Pasărea Phoenix, de pe
acoperişul templului, lucea în bătaia soarelui, luându-ne ochii.

După ce ne-am astâmpărat inima şi ochii cu frumuseţea peisajului,
am pornit pe o alee ce şerpuia pe lângă o cascadă mică, construită de
mâna unui artist care a creat perfecţiunea din felul “simplu” al
aranjării unor pietre.Alături, era un mic bazin unde curge apa pe lângă
câteva zeităţi protectoare.Mi-am pus o dorinţă şi am aruncat un bănuţ.
Kyoto a fost capitala veche a Japoniei.De la agitaţia din Tokyo, la
liniştea spirituală oferită de anticul Kyoto sau de muntele Fuji, de
locurile de la ţară,unde oceanul îmbrăţişează fratele munte,ai ce vedea
şi admira. Sacrul munte Fuji –san este considerat „Olimpul nipon” ce
domină întreg ţinutul Ţării Soarelui Răsare.

O călătorie în Japonia, e o experienţă cu totul deosebită; Japonia
este un miracol pentru un european ca mine. Dincolo de istorie, legendă
şi mit există Japonia vie, o ţară a miracolului plină de reverie,
înălţare şi foc interior unde “cea mai frumoasă floare e floarea de
cireş, cel mai bun om e samuraiul”(proverb japonez)

Soarele apune, luminile se aprind iar forfota oraşului continuă şi
noaptea, ultima noapte de stat în Asakusa.Trebuie să-mi verific bagajul
având grijă la greutatea lui. O noapte liniştită, tuturor! Cei de acasă
ne aşteaptă nerăbdători.

Sayonara, Japan!

(Fragment din cartea RĂDĂCINI(De la Purani de Videle la Asakusa de Tokyo-Flora Cărbune)

REPRODUCEREA TEXTELOR FĂRĂ CITAREA SURSEI VA INTRA SUB INCIDENŢA
DREPTULUI DE AUTOR),REPORTAJUL SE AFLĂ ŞI ÎN REVISTA.AGONIA.RO DAR ŞI
PE INSULA POEŢILOR)