Japonia Mea

Bonsai ( însemnînd aproximativ “grădinărit în
tavă”) este arta şi ştiinţa de a creşte plante şi arbori miniaturali,
prin creşterea acestora forţată în spaţii mult mai restrînse decît sînt
necesare în mod natural dezvoltării lor, prin conducerea şi tăierea
adecvată a ramurilor şi prin hrănire minimală cu apă şi îngrăşăminte.
Arborii cresc astfel într-o formă estetică, care sugerează de cele mai
multe ori vîrstă înaintată, deşi impresia de îmbătrînire nu este falsă
deoarece mulţi arbori bonsai sînt realmente bătrîni, dar arătînd
aceasta în forma lor miniaturală.

Este demn de remarcat că străvechea artă şi ştiinţă penjing,
originară din China continentală, este foarte similară, deşi a fost
menită expunerii arborilor în aer liber. Totodată, penjing este mult
mai veche decât arta bonsai-ului, fiind în acelaşi timp precursoarea şi
sursa de inspiraţie pentru japonezi, respectiv pentru coreeni.

Istoric

Schiţe şi desene a unor arbori crescuţi în ghivece, avînd cîteodată
roci sau alte elemente decorative, aparent fiind utilizaţi pentru
scopuri decoartive, au fost descoperite în mormintele Egiptului antic
şi au fost datate ca fiind mai vechi de 4,000 de ani. Este de asemenea
cunoscut că în Asia, caravanele transportau frecvent în vase arbori de
diferite specii şi dimensiuni. Aceşti arbori erau surse de chimicale
utilizate medicinal de către vindecătorii caravanelor atît pe traseul
urmat cît şi în locurile în care caravana oprea.

Arta modernă a bonsai-ului este originară din China, fiind veche de
cel puţin 2,000 de ani. A fost denumită iniţial penzai (盆栽) şi a fost
scrisă utilizînd aceleaşi sistem de caractere Hanzi, care a generat şi
caracterele Kanji de mai sus. A fost adus în Japonia de către
ambasadorii imperiali japonezi de pe lîngă curtea imperială a Chinei,
cîndva între secolele al 7-lea şi al 9-lea. În perioada Kamakura,
arbori penjing, care aminteau de perioada Heian, au fost reprezentaţi
în anumite suluri pictate şi documente. Ulterior, în perioada
Muromachi, peijing s-a dezvoltat în Japonia în direcţii diferite.

Întocmai ca în cazul unei grădini japoneze, realizarea şi
delectarea de a avea un bonsai presupunea simţ artistic, care este
cunoscut sub numele de “Wabi-sabi”. Oricum, plăcerea de a avea acces la
un arbore bonsai a fost limitată pentru foarte mult timp doar la
membrii unei anumite trepte a ierarhiei sociale, atît în China, dar şi
în Japonia. În perioada Edo, a devenit posibil ca mulţi daimyo,
samurai, comercianţi, orăşeni şi alte categorii sociale să aibă
privilegiul de a admira sau de a poseda un bonsai. În această epocă de
lărgire fundamentală a accesului la bonsai, meserii îngust
specializate, precum meşteri olari de vase bonsai, şi-au făcut
apariţia. Se presupune că numele de bonsai a început a fi folosit tot
atunci.

Această artă este încă practicată în China de azi, adeseori sub
vechiul nume de penjing. Deosebirea dintre arborii/arbuştii bonsai şi
penjing este că cei cultivaţi în China tind să fie mai mari, pentru că
stilul penjing crează miniaturi care sînt realizaţi cu scopul de a fi
expuşi în aer liber.

Clasificarea arborilor bonsai :

Bonsaii au diferite aspecte şi personalităţi aşa cum şi oamenii au
diferite individualităţi şi caractere. Clasificările următoare sunt
care se obişnuiesc conform tradiţiei japoneze.

Clasificarea după înălţime :

* Shito - până la 7,5 cm

* Mame - de la 7,5 cm la 15 cm

* Kotate mochi sau Shonin - de la 15 cm la 30 cm

* Chiu bonsai - de la 30 cm la 60 cm

* Dai bonsai - peste 60 cm

Clasificarea după numărul de trunchiuri :

Grupa 1 — Un singur trunchi :

* Chokkan — vertical drept

* Shakkan — înclinat

* Kengai — cascadă

* Bakan — răsucit

Grupa 1.a — Stiluri secundare :

* Moyogi — vertical curbat

* Han-kengai — semi-cascadă

* Bunjingi — în formă de literă

* Hokidachi — matură

* Sabarniki — trunchi zgâriat, sfâşiat, rupt în bucăţi

* Sharimiki — trunchi ce are doar o linie de viaţă

* Fukinagashi — bătut de vânt

* Megari — cu rădăcini expuse

* Sekijoju — rădăcini peste piatră

* Ishitsuki — copac pe piatră

* Takozukuri — caracatiţă

* Nejikan — parţial răsucit

Grupa 2 - mai multe trunchiuri dintr-o singură rădăcină :

* Tankan — un singur trunchi

* Sokan — trunchi dublu

* Sankan — trunchi triplu

* Gokan — cinci trunchiuri

* Nanakan — şapte trunchiuri

* Kyukan — peste nouă trunchiuri

* Kabudachi — în general, trunchiuri grupate în jurul unei singure rădăcini

* Korabuki — mai multe trunchiuri diferit aranjate

* Ikadabuchi — stilul plută

* Netsunagari — variaţie a stilului plută

Grupa 3 - trunchiuri multiple/păduri de bonsai :

* Soju — doi arbori

* Sambon-yose — trei arbori

* Gohon-yose — cinci arbori

* Nanahon-yose — şapte arbori

* Kyuhon-yose — nouă arbori

* Yse-ue — mai mult de nouă arbori

* Yomamayori — aranjare de arbori copiată din natură

* Tsukami-yose — mai mulţi arbori ce pornesc din acelaşi loc, neavând o rădăcină comună

Grupa 4 - Alte stiluri :

* Banyan — rădăcini ce coboară din ramuri

* Sumo/Baobab -

* Perneeff -

* Apex plat -

* Bushvelt -

* Wonderbroom -

* Ficus sălbatic -

* Flacără -

* Plângător -

* Tanuki -

Şcoli :

Şcoala japoneză

Stilul japonez (sau estetica bonsai) în concepţie japoneză este
centrată pe principiul “cer şi pământ” într-un singur vas. Cele două
forţe, considerate complementare, apar echilibrate într-un arbore
bonsai de calitate, adică shin-zen-bi ori adevăr, esenţă şi frumuseţe.

Arborii care sunt subiectele preferate ale şcolii japoneze sunt
pinul, ulmul, arţarul, wisteria japoneză, jneapănul şi laricea,
respectiv caisul floral şi cireşul floral. Toate aceste plante sunt
crescute afară, fiind aduse în tokonoma doar cu ocazia unor evenimente
deosebite, mai ales pentru a evoca sezonul de maximă frumuseţe a
acestor bonsai.

Toate plantele bonsai realizate în stil japonez trebuie să releve
spiritul esenţial al plantei folosite şi, indiferent de ocazie, trebuie
să redea naturaleţe şi, în nici un caz, intervenţia umană.

Şcoala chineză

Conform esteticii chinezeşti, arborele trebuie să surprindă esenţa
şi spiritul naturii prin realizarea de contraste. Filozofic, artistul
chinez este influenţat de principiul Dào, mai exact de dualismul Yin şi
Yang, conceptul conform căruia Universul ar fi guvernat doar de două
forţe primare opuse, dar complementare.

Inspiraţia şcolii chineze vine nu doar de la natură, dar este
influenţată şi de literatură, poezie şi de artele vizuale, folosind
concepte estetice similare principiilor filozofiei dualismelor. La
nivelul artistic cel mai înalt, valoarea penjing este perfect similară
cu valorile poeziei, caligrafiei, picturii şi artei grădinăritului.

Cultivare

Un bonsai nu este genetic o plantă pitică, ci este o plantă
normală, arbust sau arbore, care prin limitarea spaţiului de “locuit”,
dublată de o atentă tăiere a rădăcinilor şi ramurilor, la care se
adaugă o anumită conducere a creşterii plantei devine un exemplar pitic
al speciei. Este de remarcat că orice bonsai nu este mai puţin sănătos
sau activ ca exemplarele similare crescute liber în natură. O dovadă
simplă de “normalitate” este proporţia florilor unui bonsai.
Dimensiunile florilor unui arbore sau arbust bonsai (la fel ca ale
celor penjing) sînt întotdeauna “normale”, deoarece în ciuda
miniaturizării trunchiului, ramurilor şi frunzelor unui bonsai, florile
nu pot fi pitice.

Sursa : Wikipedia